Biciclind prin România: la Păltiniș

2 comments
LOCURI

Biciclind prin România: la Păltiniș

20130430_130912Dacă tot am ajuns prin mărginimea Sibiului, o să vă duc și la Păltiniș cu ocazia asta. Nu, nu pe drumul obișnuit, ci prin pădure, la cules de fragi și mure. 🙂

Traseul este ceva mai solicitant, fiind vreo 30-35 de km de urcare, majoritatea pe drum forestier. Coborârea se face pe drumul obișnuit de la Păltiniș spre Sibiu și este o adevărată recompensă vizuală după tot efortul depus.

Trebuie să recunosc că orientarea este puțin cam dificilă, drumul forestier nefiind marcat în niciun fel. Noi am constatat asta, cu stupoare, în mijlocul pădurii, încercând să folosim aplicația Maps pentru a ne localiza poziția. În cele din urmă am reușit să ajungem la Păltiniș, după ceva push-bike prin munți, ceva off-road prin râu și bineînțeles admirând obișnuitele căprioare. Ulterior am aflat că există și urși pe acolo, dar nu am avut privilegiul unei astfel de întâlniri. 🙂

Dar, cu toate astea, traseul este absolut remarcabil și voi reveni pe acele meleaguri ori de câte ori voi avea ocazia!

Detalii traseu:

Tocile – Cisnădie – Cisnădioara – Pădurea Catrina – Pădurea Dumbrava – Rășinari – Curmătura Ștezii – Drumul forestier “Curmătura Ștezii” – Păltiniș  

Păltiniș – DN106A – Rășinari – Pădurea Dumbrava- Pădurea Catrina – Cisnădioara – Cisnădie – Tocile 

Lungime totală: aproximativ 70 km

Diferență de nivel: aproximativ 800 m

Grad de dificultate: mediu-dificil

Timp de parcurs: noi am făcut urcarea în aproximativ 5 ore, luând în calcul popasurile și rătacirea prin pădure, iar coborârea în aproximativ 1-1,5 ore; să zicem, un total de aproximativ 7 ore.

Echipament necesar: căscă, hanorac/ pelerină de ploaie, wind-stopper, cameră de schimb + pompă, energizant sau orice tip de mâncare bogată în conținut energetic (nu există chioșcuri sau supermarketuri în pădure 🙂 ), apă, loțiune SPF pentru cei care au nevoie și eventual spray anti-țănțari, mănuși.

Hartă: drumul forestier “Curmătura Ștezii” apare discontinuu pe toate hărțile însă am încercat totuși să încropesc un traseu folosindu-mă de Google Earth, ceea ce vă recomand și vouă pentru orientare; harta detaliată aici .

traseu paltinis

Traseul este destul de lung și complex, străbătând o parte din munții Cândrel, numeroase păduri, așezările săsești Cisnădie, Cisnădioara și Rășinari. Se poate pleca chiar din Sibiu, însă noi am ales să plecăm din Tocile, de unde eram cazați.

20130430_103630Așadar, am plecat din Tocile pe la 9 jumătate dimineața, am trecut prin Cisnădie, unde am virat la stânga spre Cisnădioara. Recunosc că nu ne-am grăbit prea tare, atât datorită pedalatului la deal, cât și căluților prietenoși care au venit la ședința foto.

În Cisnădioara trebuie să virați la dreapta, unde drumul se va continua tot în pantă printr-o pădure, pădurea Catrina. Pe la jumătatea pădurii, drumul începe să coboare nițel, așa că nu vă panicați prea tare!

După vreo 5 km veți ajunge la o intersecție cu DN 106A, unde trebuie să virați la stânga pentru Păltiniș. Dacă îmi aduc bine aminte, există și un indicator acolo. Deci, nimic complicat până aici! De fapt, traseul va continua pe acest drum încă vreo 8 km până la cabana Curmătura Ștezii, unde va începe drumul forestier.

Până acolo, drumul se continuă prin Rășinari și este o pantă ascendentă continuă, dar cu înclinație destul de mică, ceea ce îl face ușor de străbătut. Adică ușor, comparativ cu ce va urma…

Glumesc!   🙂

Cabana Curmătura Ștezii nu este greu de recunoscut, este o cabana mare, bej, cu acoperiș roșu. Chiar în stânga ei este un drum nepavat care urmează cursul unui râu – râul Șteaza. Acela este drumul forestier despre care vă vorbeam. De aici, regula principală este să urmați cursul râului și să virați la dreapta oriunde întalniți o bifurcație. Noi am virat la stânga pe undeva și sinceră să fiu, nu prea știu unde am ajuns. În pădure, în orice caz. 🙂

Pentru orice eventualitate, vă recomand să aveți un GPS sau un telefon cu GPS.

Cam așa arată drumul.

20130430_130435

20130430_171130Puțin off-road.. sau.. on-river ..

20130430_162043După vreo 5 ore de urcuș și de peripeții prin pădure, echipa de push-bike reușește să ajungă la luminița de la capătul tunelului, sau.. de la capătul pădurii, în cazul nostru. Astfel, am reușit să ieșim din pădure undeva mai sus de Platos Arena, dar nu aș putea să spun cu exactitate unde. Pe hartǎ apare un drum în zonă, care cred că este traseul corect. 🙂

Întoarcerea, după cum spuneam, se face pe drumul principal – DN106A – ce leagă Păltiniș de Sibiu. Din mașină poate că nu pare atât de spectaculos, însă pe bicicletă o să aveți ocazia să vă bucurați de fiecare colț de verde și de fiecare priveliște în parte. Iar relaxarea vizuală este perfect completată de o relaxare fizică, deoarece drumul este integral o pantă descendentă.

Pe acest drum veți ajunge din nou la cabana Curmătura Ștezii, iar de aici, drumul de întoarcere coincide cu cel de venire: Rășinari, pădurea Dumbrava, pădurea Catrina, Cisnădioara, Cisnădie.

Spor la pedalat!

Andrada

PS: Click here to read the article in English

20130430_182119

20130430_183357

20130430_183403

20130430_190537

Advertisements
Posted by

About beautiful Romanians, interesting projects and fascinating landscapes Despre români frumoși, proiecte interesante şi locuri fascinante

2 thoughts on “Biciclind prin România: la Păltiniș”

  1. Pingback: Biking in Romania: up, to Păltiniș | HELLO ROMANIA

  2. Pingback: Locuri românești |

Leave a comment

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s