Nimeni nu-i ca mama

1 comment
GȂNDURI, OAMENI

Nimeni nu-i ca mama

De multǎ vreme intenționam sǎ scriu acest articol, omagiu mamei mele, dar nu prea îmi gǎseam cuvintele. Nu ştiam cu ce sǎ încep, ce amintiri şi gânduri aparțin strict sferei mele personale şi ce reflecții ar putea fi generalizate şi ar fi susceptibile sǎ vǎ intereseze şi pe voi. Pânǎ acum. Azi au reuşit sǎ mi se aşeze nițel ideile în cap şi sǎ pot astâmpǎra dorința arzǎtoare de a vǎ vorbi despre un subiect esențial în opinia mea : complicitatea mamǎ-copil şi relația unicǎ ce se creeazǎ între aceste douǎ ființe.

În sânul familiei în care am crescut, rolurile au fost mereu foarte clar definite : copiii (în consecințǎ, eu) ascultau de pǎrinți, mama se ocupa de grijile casei, de ordine, de mâncare, stǎtea la poveşti cu mine, îmi verifica lecțille, îmi pregǎtea ținutele pentru serbǎri şi alte evenimente importante, iar tata era cel care se ocupa sǎ mǎ învețe sǎ merg pe bicicleta, sǎ înot sau sǎ particip la diferite activitǎți sportive sau în naturǎ (gen pescuit) şi, tot el, pentru cǎ era “stǎpânul casei” (aşa fusese el educat din copilǎrie ca bǎiat), era mereu cel care zicea “nu” şi punea capǎt uneori unor mofturi sau capricii, dar alteori, tot el era cel care îmi tǎia şi speranțele din scurt şi m-a fǎcut sǎ descoper dezamǎgirea, revolta şi tristețea. Acest mic paragraf e pentru a contextualiza puțin perioada copilǎriei şi adolescenței mele şi a înțelege mai bine legǎtura foarte strânsǎ, aproape fuzionalǎ, care s-a dezvoltat treptat între mine şi mama (şi, sunt sigurǎ, între atâția alți copii şi mamele lor respective).

Mama, care din nefericire s-a stins din viațǎ acum câțiva ani, dar care vreau sǎ cred cǎ vegheazǎ de undeva de sus asupra mea, a fost o persoanǎ excepționalǎ, unicǎ tind sǎ cred, dacǎ mǎ gândesc bine la deciziile pe care le-a luat şi la modul în care s-a comportat şi m-a susținut mereu. Câți alți pǎrinți stǎteau la taclale pânǎ la 3 dimineața pentru cǎ nu aveam somn când a doua zi era zi de lucru sau zi de şcoala pentru mine ? Câți alții renunțau la o hainǎ sau o ieşire pentru ei şi cumpǎrau douǎ perechi de pantaloni sau fuste identice dar în culori diferite pentru cǎ eu nu reuşeam sǎ mǎ decid ? Cine altcineva şi-ar fi pus viața şi interesele proprii pe planul al doilea pentru zâmbetul copiluilui ?

Dar ceea ce m-a marcat pe mine cel mai mult nu au fost toate atențiile şi gesturile frumoase de zi de zi (care desigur însǎ au o însemnǎtate extrem de significativǎ), ci mai ales forța şi capacitatea mamei de a refuza sǎ îmi dirijeze viața, sǎ îmi indice ea ce cale sǎ urmez, la ce facultate sǎ merg, ce sǎ studiez, cu cine sǎ ies la plimbare… Rǎmân profund admirativǎ în fața tǎriei sale de caracter şi dragostei nemǎsurate care au încurajat-o, tocmai, sǎ mǎ ajute sǎ mǎ dezvolt singurǎ, fǎrǎ însǎ a mǎ forța şi a îmi întinde capcane sau a mǎ lǎsa fǎrǎ ajutor pentru a învǎța pe calea durǎ şi grea “ce e viața”, ci susținundu-mǎ mereu, sfǎtuindu-mǎ şi încurajându-mǎ de câte ori simțea cǎ aveam nevoie. Ca orice mamǎ, şi-ar fi dorit nespus sǎ îi fiu cât mai multǎ vreme aproape, sǎ mǎ vadǎ cât mai des, sǎ mǎ vadǎ eventual cu casa şi familia în vecinǎtatea foarte apropiatǎ, însǎ aceastǎ dorințǎ nu a pus-o niciodatǎ mai presus de visele mele şi, în ziua în care, în liceu, i-am anunțat vestea cǎ vreau sǎ plec din țarǎ pentru a face studii în strǎinǎtate şi a îmi dezvolta cariera profesionalǎ în Franța, ei bine, deşi nu aveam nici 18 ani şi era încǎ nevoie de vizǎ şi multǎ altǎ hârțogǎraie pentru a ieşi din țarǎ, ei bine, mama nu mi-a spus nu. Vorbele ei au fost urmǎtoarele (mi le amintesc ca şi cum ar fi fost ieri pentru cǎ m-au marcat profund şi, cu timpul, mi-am dat seama cǎ nu mulți sunt pǎrinții care ar fi fǎcut acelaşi gest şi şi-ar fi lǎsat odrasla sǎ îşi ia zborul aşa departe de aşa timpuriu, având o încredere oarbǎ în decizia lor) : “Mamǎ, dacǎ nu eşti fericitǎ aici şi asta îți doreşti tu şi crezi cǎ e cel mai bine pentru tine, eu te voi susține. O mamǎ nu vrea decât sǎ îşi vadǎ fericit copilul. Deci, dacǎ tu vei fi împlinitǎ şi fericitǎ în Franța, atunci şi eu voi fi fericitǎ pentru tine şi prin tine.” Nu a încercat sǎ mǎ opreascǎ vorbind despre greutǎți, despre neajunsuri sau sacrificii financiare, despre singurǎtate, etc. NU. Într-un mod unic şi delicat mi-a spus cǎ mǎ iubeşte, cǎ are încredere în mine şi în capacitatea mea de a decide ce e cel mai bine pentru mine. Şi, cu zâmbetul cald pe buze şi cu ochii sclipind de emoție, mi-a fost mereu aproape : şi în anul înaintea plecǎrii, şi la plecare, şi dupǎ plecare când vorbeam pe messenger sau skype, şi în vacanțele când ne vedeam. Nicio urmǎ de reproş. În plus, fiecare sǎrbǎtoare religioasǎ sau mai puțin religioasǎ (Moş Nicolae, Crǎciun, aniversare, onomasticǎ, 1 martie, 8 martie, Paşti, 1 iunie, sfârşit de an şcolar, început de an şcolar/universitar, …) era prilej de bucurie şi mǎ rǎsfǎța cu o atenție. Nimic nu era uitat sau trecut cu vederea.

Astǎzi, toate aceste amintiri îmi aduc mereu zâmbetul pe buze şi îmi încǎlzesc inima şi mi-aş dori mult sǎ mǎ mai pot încǎ bucura de prezența ei, de îmbrǎțişǎrile calde, lungi şi drǎgǎstoase, de zâmbetul larg şi plin de voie bunǎ, de vocea ei suavǎ… Aşa cǎ, de rǎmas bun, v-aş sfǎtui sǎ vǎ muşcați limba de câte ori vǎ vine sǎ țipați la mama, sǎ îi dați peste nas sau sǎ o criticați, sǎ vǎ gândiți la toatǎ cǎldura, dragostea şi spiritul protector cu care v-a copleşit ani la rând, la toate momentele când v-a fost alǎturi, chiar de ați greşit, şi, în loc de o vorbǎ seacǎ sau un gest nepotrivit, sǎ zâmbiți şi sǎ îi dați de înțeles cǎ o apreciați. Pentru cǎ meritǎ, fǎrǎ nicio îndoialǎ. Şi sunt sigurǎ, de asemenea, cǎ, dacǎ v-ați face puțin mai mult timp sǎ o sunați sau sǎ mergeți sǎ o vedeți şi sǎ stați de vorbǎ cu ea, sǎ îi povestiți nimicuri câte-n lunǎ şi-n stele, s-ar bucura mult. Bucurați-vǎ aşadar şi profitați de prezența ei cât mai mult pentru cǎ nimeni altcineva nu-i va ajunge nici mǎcar pânǎ la glezne.

Andreea

PS: Click here to read the article in English

Advertisements
Posted by

About beautiful Romanians, interesting projects and fascinating landscapes Despre români frumoși, proiecte interesante şi locuri fascinante

One thought on “Nimeni nu-i ca mama”

  1. Pingback: There’s no one in the whole wide world like your mum | HELLO ROMANIA

Leave a comment

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s